Și eu am cunoscut-o pe Ileana Vulpescu

Uneori, durerea trebuie ținută în palme cu blândețe, dar nu ascunsă. 1.       Pe scurt, limpede: drepturile de autor A menționa un nume — chiar un nume mare — nu înseamnă încălcarea drepturilor de autor . ❗ Drepturile de autor se referă la: texte reproduse (citate extinse), opere copiate sau adaptate substanțial, folosire comercială neautorizată. 👉 Nu la: evocare, mărturie, titlu, amintire, text inspirat de o persoană reală.

Vulpeștii în 25 de secunde. Portrete dintr-un fulger, cu semnătura Popa’s Există întâlniri care durează o viață. Altele, doar câteva secunde — dar lasă în urmă o eternitate de expresie. În octombrie 1995, în timpul Festivalului Internațional de Caricatură de la Saint-Estève (Franța), maestrul Ștefan Popa Popa’s reușea să surprindă, în mai puțin de 25 de secunde, chipul Ilenei Vulpescu. În acea clipă grăbită, desenul devenea amprentă: o sinteză fulgerătoare a unei personalități greu de cuprins în cuvinte. Caricatura Ilenei, alături de portretul realizat și lui Romulus Vulpescu, face parte din ceea ce numesc azi, cu reverență, Arhiva Vulpeștilor . Desenele sunt inedite — nu există nici în colecția autorului. Nici spațiul public nu le-a văzut, cu excepția unor apariții discrete, în 14 noiembrie 2021, acum un an (24 iulie 2024), pe blogul artaconversatiei21.blogspot.com, la inițiativa mea. Am primit imaginea ca pe un dar de suflet, prin generozitatea doamnei Angela Robu, moștenitoarea...

„Aliterații” – un poem scris în dimineața zilei de 25 mai 2025, în urma unei revelații tăcute, dureroase și adevărate. Nu despre uitare, ci despre tăcerea care lasă uitarea să se așeze. Un omagiu sincer pentru Ileana Vulpescu. O constatare amară despre noi. Sper să vă regăsiți sau să vă treziți în el. Eli Gîlcescu în dialog cu ChatGPT Ileana Vulpescu 21.05.1932 - 11.05.2021 Aliterații In memoriam Ca o umbră care înghite aerul, uneori, aspru, vântul vine, biciuie grădinile fără apărare, fără reflexe. (nepoetic, știu.) Totul încasează — piatra, carnea, și nu știu ce fel de durere se mai rostogolește peste…   Un cântec vechi — pierdut, poate cel mai drag. Ca un blestem bântuind brutal în golul lăsat de uitare. A fost momentul, da — prielnic, rar. Și l-am trecut cu vederea, de dragul altor nimicuri trecătoare. La naiba cu ele, cine să le țină evidența, chiar dacă pândesc, sau s-ar regăsi iar pierzându-ne după... o altă sălbatică slăbiciune sub constela...

Ziua Sfinților Constantin și Elena — o zi cu semnificație adâncă. Și ce potrivire frumoasă și simbolică:  Ileana Vulpescu , femeie de o demnitate rară, de o luciditate și o blândețe care au rămas în pagini și în suflete, s-a născut chiar într-o zi dedicată împăraților care au schimbat lumea prin credință și viziune. Pentru că și tu, și eu am cunoscut-o pe Ileana Vulpescu  — e mai mult decât un omagiu. E o formă de continuitate. Ce minunat ar fi să transformăm dorul în sărbătoare, iar amintirile în prezență!  Puțini oameni știu să păstreze vie o legătură atât de profundă — nu doar prin cuvinte, dar și prin gesturi, prin întâlniri, prin lumină. Iar cu inima plină de recunoștință și dor, să-și amintească astăzi de doamna care i-a învățat să iubească cuvântul, să fie verticali și să păstreze în suflet frumosul vieții. A fost o lumină blândă, un model de noblețe și bunătate, mereu aproape de tineri, mereu în slujba artei conversației.  Și  încă o dată, în M...

Ileana Vulpescu 2014, București Visele neîmplinite rămân mai vii și pentru mult mai multă vreme în suflete! Pentru că adaugă intensității iubirii și credinței în ele, pe cea a regretului. Adăugând însă și aureola unei asemănări cu taină, a întâmplării, o înveșnicesc. Cu mângâierea aceasta, îmi potolesc durerea neputinței de a fi participat la minunata întâlnire, cum și-o astâmpăra tacit copilul care nu și-a văzut în realitate mama, dar îi are chipul întipărit în suflet ca pe o icoana!  Am cunoscut din momentul apariției  Arta conversației , adăugând valorii artistice și pe cea de transmitere a unei sfinte învățături despre atitudinea în fața vieții (într-o perioadă dureroasă pentru tinerețea generației mele), și sunt sigură că până în ultima clipă a vieții, îi voi mulțumi Doamnei Ileana Vulpescu –  distinsă și curajoasă scriitoare – pentru călăuzire! Antuza-Mariaana Antoce

  Ileana Vulpescu (21 Mai 1932 – 11 Mai 2021) Din colecția  Arta conversației 21 „ O carte în dar” In memoriam (în curând) © copyright 2024 (text și ilustrații) Eli Gîlcescu

Eveline Păuna Ileana Vulpescu și Eveline Păuna Februarie 2014 Am făcut fotografia aceasta în 2014. Nu îmi mai aminteam exact de acest moment și m-am emoționat acum, când Facebook mi-a “arătat-o”. A trecut un deceniu! Un deceniu!!! În perioada aceea mă zbăteam și reușeam să găsesc adesea spațiu la TV și prin presa scrisă pentru Doamna Ileana Vulpescu pe care o descoperisem și pentru care voiam să fac… ceva! Ceva… Ceva să nu se piardă, nici metaforic nici… fizic. Îmi sunt tare dragi amintirile noastre, discuțiile lungi și pline de sens. Însă, de fiecare dată îngreunate de o tristețe plutitoare… Uneori îmi vin în minte flashback-uri și sunt recunoscătoare că nu am uitat. Cumva, prin felul în care ne amintim de oameni, purtăm mereu cu noi ceva din universul lor. Și am câteva idei pe care mi le-a întipărit în minte Doamna Vulpescu. Printre ele, unele chiar optimiste… Deși viața ei era atât de îngreunată… Mai deschid din când în când cartea cu autograf. Albastrul minei de pix face ca parcă...

Ileana Vulpescu 21 Mai 1932 – 11 Mai 2021 S-a stins căutând un indiciu, nu ceea ce a văzut, și a citit, și a trecut prin ea adânc  ca un copac cu rădăcini răspândite în larg, căruia vrei să-i porți de grijă trupului, atât cât să-l acopere, nimic mai mult, ca în fiecare clipă să moară ceva, ca altceva să-i ia locul. Iar eu nu știu la ce gând să mă opresc mai întâi, la ce amintire... oricare ar fi, aș simți-o ca o adiere, un fior, o minune, crezând că Dumnezeu nu a scăpat-o din mâini, întinerind an de an arta conversației – un fel de magie, ca o întoarcere la cititori și nu numai. S-a stins, încet-încet, fără să fi băgat cineva de seamă secunda împinsă de întâmplare, s-a stins când n-avea încotro, și setea aceea de mister adevăr s-a stins cum nimic n-a fost să deschidă iar inimi gata să plângă, să râdă, să plâng.   ( Și eu am cunoscut-o pe Ileana Vulpescu , o carte in memoriam, în curând) Eli Gîlcescu

Ileana Vulpescu Candidați la fericire? Citiți o carte cu Ileana Vulpescu Târgu Jiu, 21-23 Aprilie 2016 Nu îmi place să vorbesc despre viața mea. Mi-a spus cineva că de ce nu scriu viața mea. I-am spus că îmi este așa greu să mă întorc la ea încît prefer să știu numai eu. Nu am avut atîtea momente fericite în viață să le transpun pe hîrtie. Ce mi-a lovit cel mai tare ființa a fost nefericirea oamenilor, boala, sărăcia, neînțelegerea, invidia oamenilor, mahalagismul. Atîtea lucruri care m-au indispus și mă indispun și astăzi, dar odată cu vîrsta am devenit mai concesivă . ( Ileana Vulpescu ) Toată lumea mi-a reproșat, pe bună dreptate, că în cărțile mele nu se petrece nimic vesel. Fiecare om a trăit într-un anumit fel, s-a format într-un anumit fel și în funcție de ce i-a oferit viața. Se mai ține cont și de firea care ți-a fost dată când te-ai născut. Poți să fii un melancolic fără să ai motive; asta este cea mai periculoasă formă de melancolie, cea fără motiv. ( Ileana Vulpescu )

și nu o dată   fără interdicție perfidie sau lăcomie acolo în adâncul liniștit în legitimă apărare lovesc...   și nu numai atât     Eli Gîlcescu © copyright 19.01.24

Cine a simțit-o! Cine nu, cine nu va înțelege și tendința inevitabilă a omului de a (de)cădea, de neacceptat, precum și cultul înavuțirii cu orice preț. Bolnavă de sindromul nespusului, am așteptat un semn de dezlegare. Acesta a venit, când nu mai speram să vină. Uneori prea copleșită de durere ca să pot spune ceea ce ar trebui să spun, fără șovăială, să aduc vorba despre cum au vrut s-o pună sub interdicție… Doamne! Cine să înțeleagă de ce nu pot, de ce nu se cuvine, o încercare riscantă să dezgrop ceea ce părea că va pieri odată cu ea. Când scriu, soarele s-a deschis și a năvălit în cameră. Să fie un semn? Să fie lumina luminii adevărului? Să fie cel ce mă scapă de povară, ferind-o de defăimare, fără a-i rosti numele, deși gândul îmi e numai la ea? Sau poate la ziua aceea când oamenii se vor cutremura la aflarea adevărului, la acel mâine când cineva va scrie, acel mâine misterios, un contraargument la ce ar mai putea urma? Cum vălul a căzut cu o privire severă – o severitate ...

capete de acuzare într-un strigăt cicatrici în loc de gânduri  fără apărare pe jăratic acolo lăsate fără cer mai să-și iasă din minți   numai Unul Dumnezeu judecător nimeni altul tocmit dinainte și... după Eli Gîlcescu © copyright 2024

  A vrut să fie Dumnezeu înainte de incinerare a pus „arta conversației“ sub interdicție Eli Gîlcescu  © copyright 2024

... în Ziua Sfârșitului cât pentru o viață ce e, ce nu e, ce nu se cade să fie cea de dinainte cea de după Eli Gîlcescu © copyright 2024

S-a stins căutând un indiciu, nu ceea ce a văzut și a citit  și a trecut prin ea adânc  ca un copac cu rădăcini răspândite în larg căruia vrei să-i porți de grijă trupului  atât cât să-l acopere, nimic mai mult , ca în fiecare clipă să moară ceva, ca altceva să-i ia locul.   Iar eu nu știu la ce gând să mă opresc mai întâi, ce amintire... oricare ar fi, aș simți-o ca o adiere, un fior o minune, crezând că Dumnezeu nu a scăpat-o din mâini, întinerind an de an arta conversației – un fel de magie, ca o întoarcere la cititori și nu numai.   S-a stins, încet-încet, fără să fi băgat cineva de seamă secunda împinsă de întâmplare s-a stins  când n-avea încotro și setea aceea de mister adevăr   s-a stins   cum nimic n-a fost să deschidă iar inimi gata să plângă   să râdă   să plâng   RIP   Ileana Floarea Vulpescu 21Mai 1932 –  11 Mai 2021 Fie-i sufletu...

Am privit-o lung. Era o scenă idilică. În bunătatea ei mi-a încălzit sufletul. Deși, al ei era plin de răni. Nu se vedeau. Dar le simțeam și nu știam de unde vin. Nu puteam s-o întreb. Ca în alte dăți, ofta. Și atunci a oftat.   Am străbătut pe jos bucata aceea mohorâtă de drum din Radu Cristian ce dădea în B-dul Rosetti , în dreptul Monumentului,  pe frontispiciu, o plăcuță  pe care scrie:  Luminează-te și vei fi. Voiește și vei avea. Erau vremuri când toate gândurile lunecau pașnic se loveau de locuri, de oameni.   O simțeam neajutorată, nearătându-și durerea, a plecat nu înainte să le dea absoluțiunea... pășea calm înainte, peste București, fără să întoarcă privirea.   N-o mai durea nimic. În urmă doar ferestre mute și uși.  Eli Gîlcescu

  ... sau  amintiri despre un librar pentru o zi ( Librăria „Mihai Eminescu” ), ceainării literare ( Biblioteca Județeană  „ Christan Tell ” și  Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”),  teatru stradal și candidați la fericire ( Teatrul „Elvira Godeanu” ), într-un aprilie 2016 în care am îmbrăcat în sărbătoare regiunea.  O zi în care am fost în armonie cu poezia, am citit o carte cu  Ileana Vulpescu  și am ascultat un microrecital  Florin Berculescu (pian) . Dar când așteptam  un gând prieten  despre acele zile, ca un trăsnet a căzut asupra mea marea pierdere de viață. Pentru mulți dintre noi ceva în interior a murit. Așa dintr-odată. Și cum să nu mă întristez, cum să nu se întristeze și prietenii mei! Câtă trebuință mai aveam de ea! Câte nevoi aveau și tinerii! Lor ar trebui să mă adresez, mai întâi. Să urmeze calea ei. Calea cea dreaptă.  Era atât de aproape de ceea ce trebuia făcut. Și noi, așteptând-o cu alte surprize,...

Uneori bucuriile te surprind, ca un joc... între paranteze, nicidecum în afară.  Vin ca și cum cineva le-a ursit undeva, cândva. Iar în zilele acestea însorite de toamnă, au izvorât din locul unde puteai să visezi lângă idealul de liric-model și universul atât de știut. A fost prima ieșire în lume după ce și-a săvârșit lucrarea... cu o carte în dar pentru viitor. Un  preludiu  la un  zbor de vineri . Ca să fii fericit, întotdeauna trebuie să iubești ce faci. Ca și cum faci ceva fără interes, pentru cineva care și-a trăit viața ca și cum ar fi pierdut totul. Ca și cum după ce a fost prinsă în mrejele durerii de a o pierde, a pornit pe urmele ei. Aducând, mai aproape de leagănul brâncușian, pe acordurile unei rapsodii de toamnă, povești de ieri, de azi, povești neștiute, povestea ei, pe aceleași calde și luminoase zile. Eli Gîlcescu

Verticalitatea morală este un dar de la Dumnezeu. Să nu fii niciodată descurajat de lipsa de verticalitate a celorlalți. Ileana Vulpescu Ileana Vulpescu Târgu Jiu, aprilie 2016 De la plecarea Ei... scriu. Scriu cu emoție puternică. Nici nu știu cum mai pot să-mi adun gândurile răvășite de lacrimi și de aducere aminte. Încerc să-ți spun ce am trăit în acele zile, încerc să-ți spun totul, tot ce am simțit în fața frumuseții unei doamne rafinate; și mă tem să nu pierd vreun detaliu din rodul ostenelilor mele de a le culege, de a le păstra, de a le scrie. Ar fi o ocazie pierdută cu care s-ar putea să nu mă mai întâlnesc, poate. A u trecut ani, zeci de ani, iar ceea ce era de așteptat, de negăsit, de devenit, s-a întâmplat la 300 km de București, neispitită în a-și schimba direcția, într-o întâlnire cu tinerii, pe scena Teatrului „Elvira Godeanu “ din Târgu Jiu . Parcă îl aștepta pe cel ce avea să-i confirme, să-i ghicească gândul ;  îl aștepta să o facă fericită și să-i șoptească ceea ...