Și eu am cunoscut-o pe Ileana Vulpescu

Ileana Vulpescu Candidați la fericire? Citiți o carte cu Ileana Vulpescu Târgu Jiu, 21-23 Aprilie 2016 Nu îmi place să vorbesc despre viața mea. Mi-a spus cineva că de ce nu scriu viața mea. I-am spus că îmi este așa greu să mă întorc la ea încît prefer să știu numai eu. Nu am avut atîtea momente fericite în viață să le transpun pe hîrtie. Ce mi-a lovit cel mai tare ființa a fost nefericirea oamenilor, boala, sărăcia, neînțelegerea, invidia oamenilor, mahalagismul. Atîtea lucruri care m-au indispus și mă indispun și astăzi, dar odată cu vîrsta am devenit mai concesivă . ( Ileana Vulpescu ) Toată lumea mi-a reproșat, pe bună dreptate, că în cărțile mele nu se petrece nimic vesel. Fiecare om a trăit într-un anumit fel, s-a format într-un anumit fel și în funcție de ce i-a oferit viața. Se mai ține cont și de firea care ți-a fost dată când te-ai născut. Poți să fii un melancolic fără să ai motive; asta este cea mai periculoasă formă de melancolie, cea fără motiv. ( Ileana Vulpescu )

și nu o dată   fără interdicție perfidie sau lăcomie acolo în adâncul liniștit în legitimă apărare lovesc...   și nu numai atât     Eli Gîlcescu © copyright 19.01.24

Cine a simțit-o! Cine nu, cine nu va înțelege și tendința inevitabilă a omului de a (de)cădea, de neacceptat, precum și cultul înavuțirii cu orice preț. Bolnavă de sindromul nespusului, am așteptat un semn de dezlegare. Acesta a venit, când nu mai speram să vină. Uneori prea copleșită de durere ca să pot spune ceea ce ar trebui să spun, fără șovăială, să aduc vorba despre cum au vrut s-o pună sub interdicție… Doamne! Cine să înțeleagă de ce nu pot, de ce nu se cuvine, o încercare riscantă să dezgrop ceea ce părea că va pieri odată cu ea. Când scriu, soarele s-a deschis și a năvălit în cameră. Să fie un semn? Să fie lumina luminii adevărului? Să fie cel ce mă scapă de povară, ferind-o de defăimare, fără a-i rosti numele, deși gândul îmi e numai la ea? Sau poate la ziua aceea când oamenii se vor cutremura la aflarea adevărului, la acel mâine când cineva va scrie, acel mâine misterios, un contraargument la ce ar mai putea urma? Cum vălul a căzut cu o privire severă – o severitate ...

capete de acuzare într-un strigăt cicatrici în loc de gânduri  fără apărare pe jăratic acolo lăsate fără cer mai să-și iasă din minți   numai Unul Dumnezeu judecător nimeni altul tocmit dinainte și... după Eli Gîlcescu © copyright 2024

  A vrut să fie Dumnezeu înainte de incinerare a pus „arta conversației“ sub interdicție Eli Gîlcescu  © copyright 2024

... în Ziua Sfârșitului cât pentru o viață ce e, ce nu e, ce nu se cade să fie cea de dinainte cea de după Eli Gîlcescu © copyright 2024

S-a stins căutând un indiciu, nu ceea ce a văzut și a citit  și a trecut prin ea adânc  ca un copac cu rădăcini răspândite în larg căruia vrei să-i porți de grijă trupului  atât cât să-l acopere, nimic mai mult , ca în fiecare clipă să moară ceva, ca altceva să-i ia locul.   Iar eu nu știu la ce gând să mă opresc mai întâi, ce amintire... oricare ar fi, aș simți-o ca o adiere, un fior o minune, crezând că Dumnezeu nu a scăpat-o din mâini, întinerind an de an arta conversației – un fel de magie, ca o întoarcere la cititori și nu numai.   S-a stins, încet-încet, fără să fi băgat cineva de seamă secunda împinsă de întâmplare s-a stins  când n-avea încotro și setea aceea de mister adevăr   s-a stins   cum nimic n-a fost să deschidă iar inimi gata să plângă   să râdă   să plâng   RIP   Ileana Floarea Vulpescu 21Mai 1932 –  11 Mai 2021 Fie-i sufletu...

Am privit-o lung. Era o scenă idilică. În bunătatea ei mi-a încălzit sufletul. Deși, al ei era plin de răni. Nu se vedeau. Dar le simțeam și nu știam de unde vin. Nu puteam s-o întreb. Ca în alte dăți, ofta. Și atunci a oftat.   Am străbătut pe jos bucata aceea mohorâtă de drum din Radu Cristian ce dădea în B-dul Rosetti , în dreptul Monumentului,  pe frontispiciu, o plăcuță  pe care scrie:  Luminează-te și vei fi. Voiește și vei avea. Erau vremuri când toate gândurile lunecau pașnic se loveau de locuri, de oameni.   O simțeam neajutorată, nearătându-și durerea, a plecat nu înainte să le dea absoluțiunea... pășea calm înainte, peste București, fără să întoarcă privirea.   N-o mai durea nimic. În urmă doar ferestre mute și uși.  Eli Gîlcescu

  ... sau  amintiri despre un librar pentru o zi ( Librăria „Mihai Eminescu” ), ceainării literare ( Biblioteca Județeană  „ Christan Tell ” și  Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”),  teatru stradal și candidați la fericire ( Teatrul „Elvira Godeanu” ), într-un aprilie 2016 în care am îmbrăcat în sărbătoare regiunea.  O zi în care am fost în armonie cu poezia, am citit o carte cu  Ileana Vulpescu  și am ascultat un microrecital  Florin Berculescu (pian) . Dar când așteptam  un gând prieten  despre acele zile, ca un trăsnet a căzut asupra mea marea pierdere de viață. Pentru mulți dintre noi ceva în interior a murit. Așa dintr-odată. Și cum să nu mă întristez, cum să nu se întristeze și prietenii mei! Câtă trebuință mai aveam de ea! Câte nevoi aveau și tinerii! Lor ar trebui să mă adresez, mai întâi. Să urmeze calea ei. Calea cea dreaptă.  Era atât de aproape de ceea ce trebuia făcut. Și noi, așteptând-o cu alte surprize,...

Uneori bucuriile te surprind, ca un joc... între paranteze, nicidecum în afară.  Vin ca și cum cineva le-a ursit undeva, cândva. Iar în zilele acestea însorite de toamnă, au izvorât din locul unde puteai să visezi lângă idealul de liric-model și universul atât de știut. A fost prima ieșire în lume după ce și-a săvârșit lucrarea... cu o carte în dar pentru viitor. Un  preludiu  la un  zbor de vineri . Ca să fii fericit, întotdeauna trebuie să iubești ce faci. Ca și cum faci ceva fără interes, pentru cineva care și-a trăit viața ca și cum ar fi pierdut totul. Ca și cum după ce a fost prinsă în mrejele durerii de a o pierde, a pornit pe urmele ei. Aducând, mai aproape de leagănul brâncușian, pe acordurile unei rapsodii de toamnă, povești de ieri, de azi, povești neștiute, povestea ei, pe aceleași calde și luminoase zile. Eli Gîlcescu

Verticalitatea morală este un dar de la Dumnezeu. Să nu fii niciodată descurajat de lipsa de verticalitate a celorlalți. Ileana Vulpescu Ileana Vulpescu Târgu Jiu, aprilie 2016 De la plecarea Ei... scriu. Scriu cu emoție puternică. Nici nu știu cum mai pot să-mi adun gândurile răvășite de lacrimi și de aducere aminte. Încerc să-ți spun ce am trăit în acele zile, încerc să-ți spun totul, tot ce am simțit în fața frumuseții unei doamne rafinate; și mă tem să nu pierd vreun detaliu din rodul ostenelilor mele de a le culege, de a le păstra, de a le scrie. Ar fi o ocazie pierdută cu care s-ar putea să nu mă mai întâlnesc, poate. A u trecut ani, zeci de ani, iar ceea ce era de așteptat, de negăsit, de devenit, s-a întâmplat la 300 km de București, neispitită în a-și schimba direcția, într-o întâlnire cu tinerii, pe scena Teatrului „Elvira Godeanu “ din Târgu Jiu . Parcă îl aștepta pe cel ce avea să-i confirme, să-i ghicească gândul ;  îl aștepta să o facă fericită și să-i șoptească ceea ...

Ileana Vulpescu (photo credit A.R.) Acest desen colorat a fost realizat de Ștefan Popa Popa’s   (România), în mai puțin de 25 de secunde, în timpul Festivalului   de Desene Animate de la Saint Esteve  (Franța), în octombrie 1995, și este parte a unui record personal pentru înregistrarea sa în  Cartea Recordurilor Guiness . Romulus Vulpescu (photo credit A.R.) Eli Gîlcescu

Ileana Vulpescu Neptun TV, 2016, photo credit Pentru ca iubirea să călătorească, ne-a ales, ca dovadă a blândeții, prospețimii și candorii privirii – izvor de modestie, lecție pentru toți, în sanctuarul ei, cu atâtea gânduri și povești, „ cărora nici n-ai ști să le dai un nume...“. Ne-a ales la Gaudeamus , printre prieteni și scrierile lor, la Biblioteca Națională a României , la Casa Universitarilor . A ales cele mai frumoase gânduri pentru tinerii de azi, arătând până unde poate să meargă binele, atunci când vrei să-ți faci „ o filosofie de viață în care să consideri că mai ai de ce să trăiești “. A ales să guste din cupa prieteniei la Spice Club , căci numai astfel înțelegea că poate s-o desăvârșească, printre prieteni, oriunde s-ar afla, descoperind bogăția lăuntrică a acesteia, ridicând-o la rangul de artă pentru toți. Simțind o anume fericire în fiecare întâlnire, a găsit resurse să triumfe, să pășească în cel mai frumos miraj al iubirii, poezia, deschisă...

... sau o tăcere care nu e tăcere printre întristări greu de descifrat din loc în loc inimi bat și nu aud totul     o trecere în tăcere cu demnitate mai aproape de tainița nopții întoarsă...  aceeași lună de imprecație (ocară și blestem)   12 – 21 de minune o tăcere doar senzația de bucurie pe care o știu pe dinafară nimic altceva doar ochii se vor umple de lacrimi și tu știi de ce Eli Gîlcescu 11 mai 2021

M-am îmbrăcat de înmormântare să-ți aud gândurile, mai ales cele fără somn, când te privea răsăritul printre flori Poate că voi înțelege ce s-a întâmplat în ziua de dinainte de ieri când m-a trezit în zori ca o strânsoare  într-un joc al tăcerii   dintr-odată a început să plângă iarba pe acolo pe unde o ascultai cum crește în fiecare zi tot mai mult.  Și atât. La naiba cu moartea. Am început să mă îmbrac de înmormântare și te-am așteptat ca pe Regina din Saba. Eli Gîlcescu

... să câștig din pierderi. Nu aici. Coborând brusc dincolo, poate o umbră sau un gând, când ți-au rupt legăturile tot mai slabe, mai nesigure. Mă tot gândesc cum ar fi dacă aș da zilele îndărăt, să-mi spui că a fost doar o glumă proastă sau așa ceva. Ce stupid! Să facă alții ceea ce ar fi trebuit să faci tu mai bine cu sufletul, să-l repari, într-o lume cu atâtea capcane, un iad. E timpul să-i înveți, fiindcă au păcătuit. Eli Gîlcescu

Un coșmar de care mi-a fost teamă. Când credeam că viața e atât de frumoasă, aș putea spune că, peste toate, vin și ulii, ulii cei tineri, să mă sperie, pândind cu coada ochiului. Le e teamă să se uite în ochii mei, păzindu-și nerăutatea, până departe, până aproape. Odată cu ivirea zorilor, afară de tăcere, nu mai era nimeni, nimeni. Că de-ar fi numai neauzirea, aș merita pierderea câtorva ore de veghe, din cele pe care le mai am de trăit, pentru citirea celei mai grozave povești din literatura lumii, scrisă de Tolstoi („ Oare multe îi trebuie omului pe pământ ”) sau  „ Finnegans Wake ”   – „o carte monstruoasă”. Joyce a lucrat decenii, ruinându-și sănătatea și rămânând, probabil pe vecie, singurul om capabil să înțeleagă multe din aluziile și jocurile de cuvinte de acolo .  Astăzi, Dumnezeu nu suferă. Nici pentru că nu m-am rugat îndeajuns, nici pentru că am lipsit de la Sfânta Liturghie. E bun cu mine, chiar dacă nu am sărutat crucea înainte de Crăciun și am uitat de...

...  niște câini mă înconjoară – o ceată de nelegiuiți – dau târcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile și picioarele; toate oasele aș putea să mi le număr. Ei însă pândesc și mă privesc; își împart între ei hainele mele și trag la sorți cămașa mea. ( Psalmi , Capitolul 21 ) Am trecut pe lângă duminica de ieri ... adulmecând urmele pu ț in câte pu ț in   sfânta grijanie mai îng ă duitoare dinspre dimineți aripă de libelulă ca și cum lumina lunii e în ea Eli Gîlcescu Burlington, 8 ian. 24