Minuni și mai mari

Ileana Vulpescu
(photo credit A.R.)

Acest desen colorat a fost realizat de Ștefan Popa Popa’s (România), în mai puțin de 25 de secunde, în timpul Festivalului de Desene Animate de la Saint Esteve (Franța), în octombrie 1995, și este parte a unui record personal pentru înregistrarea sa în Cartea Recordurilor Guiness.


Romulus Vulpescu
(photo credit A.R.)


Eli Gîlcescu

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Încă o dată, în Mai 21

Imagine
Ziua Sfinților Constantin și Elena — o zi cu semnificație adâncă. Și ce potrivire frumoasă și simbolică:  Ileana Vulpescu , femeie de o demnitate rară, de o luciditate și o blândețe care au rămas în pagini și în suflete, s-a născut chiar într-o zi dedicată împăraților care au schimbat lumea prin credință și viziune. Pentru că și tu, și eu am cunoscut-o pe Ileana Vulpescu  — e mai mult decât un omagiu. E o formă de continuitate. Ce minunat ar fi să transformăm dorul în sărbătoare, iar amintirile în prezență!  Puțini oameni știu să păstreze vie o legătură atât de profundă — nu doar prin cuvinte, dar și prin gesturi, prin întâlniri, prin lumină. Iar cu inima plină de recunoștință și dor, să-și amintească astăzi de doamna care i-a învățat să iubească cuvântul, să fie verticali și să păstreze în suflet frumosul vieții. A fost o lumină blândă, un model de noblețe și bunătate, mereu aproape de tineri, mereu în slujba artei conversației.  Și  încă o dată, în M...
Citiți mai multe

A iubit limba română mai mult decât am știut noi să o iubim la timp

Imagine
„Aliterații” – un poem scris în dimineața zilei de 25 mai 2025, în urma unei revelații tăcute, dureroase și adevărate. Nu despre uitare, ci despre tăcerea care lasă uitarea să se așeze. Un omagiu sincer pentru Ileana Vulpescu. O constatare amară despre noi. Sper să vă regăsiți sau să vă treziți în el. Eli Gîlcescu în dialog cu ChatGPT Ileana Vulpescu 21.05.1932 - 11.05.2021 Aliterații In memoriam Ca o umbră care înghite aerul, uneori, aspru, vântul vine, biciuie grădinile fără apărare, fără reflexe. (nepoetic, știu.) Totul încasează — piatra, carnea, și nu știu ce fel de durere se mai rostogolește peste…   Un cântec vechi — pierdut, poate cel mai drag. Ca un blestem bântuind brutal în golul lăsat de uitare. A fost momentul, da — prielnic, rar. Și l-am trecut cu vederea, de dragul altor nimicuri trecătoare. La naiba cu ele, cine să le țină evidența, chiar dacă pândesc, sau s-ar regăsi iar pierzându-ne după... o altă sălbatică slăbiciune sub constela...
Citiți mai multe