Și eu am cunoscut-o pe Ileana Vulpescu

„Aliterații” – un poem scris în dimineața zilei de 25 mai 2025, în urma unei revelații tăcute, dureroase și adevărate. Nu despre uitare, ci despre tăcerea care lasă uitarea să se așeze. Un omagiu sincer pentru Ileana Vulpescu. O constatare amară despre noi. Sper să vă regăsiți sau să vă treziți în el. Eli Gîlcescu în dialog cu ChatGPT Ileana Vulpescu 21.05.1932 - 11.05.2021 Aliterații In memoriam Ca o umbră care înghite aerul, uneori, aspru, vântul vine, biciuie grădinile fără apărare, fără reflexe. (nepoetic, știu.) Totul încasează — piatra, carnea, și nu știu ce fel de durere se mai rostogolește peste…   Un cântec vechi — pierdut, poate cel mai drag. Ca un blestem bântuind brutal în golul lăsat de uitare. A fost momentul, da — prielnic, rar. Și l-am trecut cu vederea, de dragul altor nimicuri trecătoare. La naiba cu ele, cine să le țină evidența, chiar dacă pândesc, sau s-ar regăsi iar pierzându-ne după... o altă sălbatică slăbiciune sub constela...

Ziua Sfinților Constantin și Elena — o zi cu semnificație adâncă. Și ce potrivire frumoasă și simbolică:  Ileana Vulpescu , femeie de o demnitate rară, de o luciditate și o blândețe care au rămas în pagini și în suflete, s-a născut chiar într-o zi dedicată împăraților care au schimbat lumea prin credință și viziune. Pentru că și tu, și eu am cunoscut-o pe Ileana Vulpescu  — e mai mult decât un omagiu. E o formă de continuitate. Ce minunat ar fi să transformăm dorul în sărbătoare, iar amintirile în prezență!  Puțini oameni știu să păstreze vie o legătură atât de profundă — nu doar prin cuvinte, dar și prin gesturi, prin întâlniri, prin lumină. Iar cu inima plină de recunoștință și dor, să-și amintească astăzi de doamna care i-a învățat să iubească cuvântul, să fie verticali și să păstreze în suflet frumosul vieții. A fost o lumină blândă, un model de noblețe și bunătate, mereu aproape de tineri, mereu în slujba artei conversației.  Și  încă o dată, în M...

Ileana Vulpescu 2014, București Visele neîmplinite rămân mai vii și pentru mult mai multă vreme în suflete! Pentru că adaugă intensității iubirii și credinței în ele, pe cea a regretului. Adăugând însă și aureola unei asemănări cu taină, a întâmplării, o înveșnicesc. Cu mângâierea aceasta, îmi potolesc durerea neputinței de a fi participat la minunata întâlnire, cum și-o astâmpăra tacit copilul care nu și-a văzut în realitate mama, dar îi are chipul întipărit în suflet ca pe o icoana!  Am cunoscut din momentul apariției  Arta conversației , adăugând valorii artistice și pe cea de transmitere a unei sfinte învățături despre atitudinea în fața vieții (într-o perioadă dureroasă pentru tinerețea generației mele), și sunt sigură că până în ultima clipă a vieții, îi voi mulțumi Doamnei Ileana Vulpescu –  distinsă și curajoasă scriitoare – pentru călăuzire! Antuza-Mariaana Antoce

  Ileana Vulpescu (21 Mai 1932 – 11 Mai 2021) Din colecția  Arta conversației 21 „ O carte în dar” In memoriam (în curând) © copyright 2024 (text și ilustrații) Eli Gîlcescu

Eveline Păuna Ileana Vulpescu și Eveline Păuna Februarie 2014 Am făcut fotografia aceasta în 2014. Nu îmi mai aminteam exact de acest moment și m-am emoționat acum, când Facebook mi-a “arătat-o”. A trecut un deceniu! Un deceniu!!! În perioada aceea mă zbăteam și reușeam să găsesc adesea spațiu la TV și prin presa scrisă pentru Doamna Ileana Vulpescu pe care o descoperisem și pentru care voiam să fac… ceva! Ceva… Ceva să nu se piardă, nici metaforic nici… fizic. Îmi sunt tare dragi amintirile noastre, discuțiile lungi și pline de sens. Însă, de fiecare dată îngreunate de o tristețe plutitoare… Uneori îmi vin în minte flashback-uri și sunt recunoscătoare că nu am uitat. Cumva, prin felul în care ne amintim de oameni, purtăm mereu cu noi ceva din universul lor. Și am câteva idei pe care mi le-a întipărit în minte Doamna Vulpescu. Printre ele, unele chiar optimiste… Deși viața ei era atât de îngreunată… Mai deschid din când în când cartea cu autograf. Albastrul minei de pix face ca parcă...

Ileana Vulpescu 21 Mai 1932 – 11 Mai 2021 S-a stins căutând un indiciu, nu ceea ce a văzut, și a citit, și a trecut prin ea adânc  ca un copac cu rădăcini răspândite în larg, căruia vrei să-i porți de grijă trupului, atât cât să-l acopere, nimic mai mult, ca în fiecare clipă să moară ceva, ca altceva să-i ia locul. Iar eu nu știu la ce gând să mă opresc mai întâi, la ce amintire... oricare ar fi, aș simți-o ca o adiere, un fior, o minune, crezând că Dumnezeu nu a scăpat-o din mâini, întinerind an de an arta conversației – un fel de magie, ca o întoarcere la cititori și nu numai. S-a stins, încet-încet, fără să fi băgat cineva de seamă secunda împinsă de întâmplare, s-a stins când n-avea încotro, și setea aceea de mister adevăr s-a stins cum nimic n-a fost să deschidă iar inimi gata să plângă, să râdă, să plâng.   ( Și eu am cunoscut-o pe Ileana Vulpescu , o carte in memoriam, în curând) Eli Gîlcescu