Și eu am cunoscut-o pe Ileana Vulpescu

Eveline Păuna Ileana Vulpescu și Eveline Păuna Februarie 2014 Am făcut fotografia aceasta în 2014. Nu îmi mai aminteam exact de acest moment și m-am emoționat acum, când Facebook mi-a “arătat-o”. A trecut un deceniu! Un deceniu!!! În perioada aceea mă zbăteam și reușeam să găsesc adesea spațiu la TV și prin presa scrisă pentru Doamna Ileana Vulpescu pe care o descoperisem și pentru care voiam să fac… ceva! Ceva… Ceva să nu se piardă, nici metaforic nici… fizic. Îmi sunt tare dragi amintirile noastre, discuțiile lungi și pline de sens. Însă, de fiecare dată îngreunate de o tristețe plutitoare… Uneori îmi vin în minte flashback-uri și sunt recunoscătoare că nu am uitat. Cumva, prin felul în care ne amintim de oameni, purtăm mereu cu noi ceva din universul lor. Și am câteva idei pe care mi le-a întipărit în minte Doamna Vulpescu. Printre ele, unele chiar optimiste… Deși viața ei era atât de îngreunată… Mai deschid din când în când cartea cu autograf. Albastrul minei de pix face ca parcă...

Ileana Vulpescu 21 Mai 1932 – 11 Mai 2021 S-a stins căutând un indiciu, nu ceea ce a văzut, și a citit, și a trecut prin ea adânc  ca un copac cu rădăcini răspândite în larg, căruia vrei să-i porți de grijă trupului, atât cât să-l acopere, nimic mai mult, ca în fiecare clipă să moară ceva, ca altceva să-i ia locul. Iar eu nu știu la ce gând să mă opresc mai întâi, la ce amintire... oricare ar fi, aș simți-o ca o adiere, un fior, o minune, crezând că Dumnezeu nu a scăpat-o din mâini, întinerind an de an arta conversației – un fel de magie, ca o întoarcere la cititori și nu numai. S-a stins, încet-încet, fără să fi băgat cineva de seamă secunda împinsă de întâmplare, s-a stins când n-avea încotro, și setea aceea de mister adevăr s-a stins cum nimic n-a fost să deschidă iar inimi gata să plângă, să râdă, să plâng.   ( Și eu am cunoscut-o pe Ileana Vulpescu , o carte in memoriam, în curând) Eli Gîlcescu

Ileana Vulpescu Candidați la fericire? Citiți o carte cu Ileana Vulpescu Târgu Jiu, 21-23 Aprilie 2016 Nu îmi place să vorbesc despre viața mea. Mi-a spus cineva că de ce nu scriu viața mea. I-am spus că îmi este așa greu să mă întorc la ea încît prefer să știu numai eu. Nu am avut atîtea momente fericite în viață să le transpun pe hîrtie. Ce mi-a lovit cel mai tare ființa a fost nefericirea oamenilor, boala, sărăcia, neînțelegerea, invidia oamenilor, mahalagismul. Atîtea lucruri care m-au indispus și mă indispun și astăzi, dar odată cu vîrsta am devenit mai concesivă . ( Ileana Vulpescu ) Toată lumea mi-a reproșat, pe bună dreptate, că în cărțile mele nu se petrece nimic vesel. Fiecare om a trăit într-un anumit fel, s-a format într-un anumit fel și în funcție de ce i-a oferit viața. Se mai ține cont și de firea care ți-a fost dată când te-ai născut. Poți să fii un melancolic fără să ai motive; asta este cea mai periculoasă formă de melancolie, cea fără motiv. ( Ileana Vulpescu )

și nu o dată   fără interdicție perfidie sau lăcomie acolo în adâncul liniștit în legitimă apărare lovesc...   și nu numai atât     Eli Gîlcescu © copyright 19.01.24

Cine a simțit-o! Cine nu, cine nu va înțelege și tendința inevitabilă a omului de a (de)cădea, de neacceptat, precum și cultul înavuțirii cu orice preț. Bolnavă de sindromul nespusului, am așteptat un semn de dezlegare. Acesta a venit, când nu mai speram să vină. Uneori prea copleșită de durere ca să pot spune ceea ce ar trebui să spun, fără șovăială, să aduc vorba despre cum au vrut s-o pună sub interdicție… Doamne! Cine să înțeleagă de ce nu pot, de ce nu se cuvine, o încercare riscantă să dezgrop ceea ce părea că va pieri odată cu ea. Când scriu, soarele s-a deschis și a năvălit în cameră. Să fie un semn? Să fie lumina luminii adevărului? Să fie cel ce mă scapă de povară, ferind-o de defăimare, fără a-i rosti numele, deși gândul îmi e numai la ea? Sau poate la ziua aceea când oamenii se vor cutremura la aflarea adevărului, la acel mâine când cineva va scrie, acel mâine misterios, un contraargument la ce ar mai putea urma? Cum vălul a căzut cu o privire severă – o severitate ...

capete de acuzare într-un strigăt cicatrici în loc de gânduri  fără apărare pe jăratic acolo lăsate fără cer mai să-și iasă din minți   numai Unul Dumnezeu judecător nimeni altul tocmit dinainte și... după Eli Gîlcescu © copyright 2024

  A vrut să fie Dumnezeu înainte de incinerare a pus „arta conversației“ sub interdicție Eli Gîlcescu  © copyright 2024